Probabil, unul dintre cele mai cunoscute şi ‚‚vizibile” domenii ale conservării - restaurării este lemnul, în special piesele de  mobilier.

Cine nu-şi doreşte o piesă de mobilier cu o delicată intarsie de lemn exotic, cu sidef sau fildeş, cu diverse jocuri de culoare, scene sau motive decorative imortalizate în marchetărie, o oglindă cu ramă impunătoare decorată cu foiţă de aur sau argint?

Multe piese lucrate din lemn sunt, însă, foarte degradate, cu elemente rupte, cu suprafeţe murdare, care acoperă intarsiile sau foiţa de aur, cu lacul matizat şi crăpat, cu textile sau piele inutilizabile.

Multe dintre aceste degradări pot fi eliminate de un ebenist sau un tâmplar ce are calităţi artistice deosebite. Restauratorul profesionist, însă, se detaşează de aceşti mestesugari prin aprofundarea cercetării pieselor de lemn sau mobilier, stabilirea diagnosticului privind degradările suferite, studiul lacurilor şi al baiţurilor originale şi componentele iniţiale ale obiectelor.